Trasabilitate deseuri ambalaje
Într-un sens mai larg, trasabilitatea reprezintă modalitatea / aptitudinea unui sistem de a regăsi istoricul, utilizarea sau localizarea unei entități prin intermediul identificării înregistrărilor (ISO 9000; semnificații cu specificitate sporită conține ISO 22000). Când este vorba de un sistem de asigurare a calității, trasabilitatea constituie caracteristica sistemului respectiv. Cum produsele alimentare au căpătat un statut prioritar în ceea ce privește teama consumatorilor față de potențiale riscuri pentru sănătate, trasabilitatea este frecvent asociată posibilității de identificare și urmărire a unui aliment sau substanțe încorporate într-un aliment pe întreg parcursul etapelor de producție și distribuție, în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor.
Termenul a fost preluat în cele mai variate domenii ale vieții economico-sociale și se poate preconiza, cu un grad mare de probabilitate, folosirea sa viitoare chiar în sport, cultură, politică etc.
Ieșind din tiparul definițiilor, înțelegem prin trasabilitate posibilitatea de a „lua urma“ unui produs / serviciu / proces etc. care face obiectul unei dispute, folosindu-ne de înregistrările păstrate pe tot traseul elementului respectiv, pentru identificarea locului și momentului în care a apărut neconformitatea. Se înțelege că trasabilitatea devine un instrument potrivit pentru delimitarea responsabilităților celor implicați în producția de bunuri și servicii, foarte valoros în acțiunea de protejare a intereselor tuturor celor implicați în relațiile economice și sociale, inclusiv a consumatorilor.
Ca obiectiv, trasabilitatea urmărește obţinerea unui control total, riguros, asupra produselor prin identificare individuală şi de grup (lot etc.) pentru a putea interveni dacă, ulterior fabricaţiei, se constată neconformități ale produsului.
Câteva principii se consideră neapărat necesare pentru o bună trasabilitate:
*Identificarea unităților de expediție (loturi, comenzi) constituie principiul esențial al trasabilității: o reperare ușoară este cheia unei căutări eficiente și operative, cu costuri reduse. Identificatorii unici se stabilesc cu ocazia fiecărei operații, grupări / regrupări (cu ocazia primirii, producției, expediției, transportului) ale produselor (materii prime, semifabricate, produse finite, ambalaje).
*Gestionarea legăturilor între elementele unui lanț de distribuție (entități implicate, unități de expediție, locuri, momente și perioade) trebuie făcută cu toată rigoarea pentru a preveni ruptura / pierderea de trasabilitate.
*Înregistrarea datelor conform procedurilor stabilite de gestionarul trasabilității asigură fondul de informație la care se operează căutările pentru situații diverse (neconformități, reconstituiri, identificare responsabilități).
*Comunicarea / raportarea datelor constituie principiul valorificării informațiilor, etapă care încheie o bună trasabilitate. Conținutul acestui principiu se regăsește în: tipul de informații, modul de comunicare, limitele temporale ale comunicării, factorii care predau, preiau și au acces la informații etc.
Definitia trasabilitatii deseurilor, conform Anexa 1 a Legii 211/2011 republicata, privind regimul deseurilor
Semnificaţia unor termeni în sensul prezentei legi:
1.audit de deşeuri – o evaluare sistematică, documentată, periodică şi obiectivă a performanţei sistemului de management şi a proceselor de gestiune a deşeurilor cu scopul de a facilita controlul managementului deşeurilor şi al valorificării deşeurilor generate, precum şi de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor, performanţa întreprinderii referitoare la prevenirea şi reducerea producerii de deşeuri din propria activitate şi performanţa întreprinderii referitoare la reducerea nocivităţii deşeurilor;
2.autorităţi competente – autorităţile publice pentru protecţia mediului, respectiv autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, agenţiile pentru protecţia mediului, Administraţia Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, precum şi alte autorităţi care potrivit competenţelor legale asigură reglementarea şi controlul activităţilor în domeniul gestionării deşeurilor;
3.biodeşeuri – deşeuri biodegradabile provenite din grădini şi parcuri, deşeurile alimentare sau cele provenite din bucătăriile gospodăriilor private, restaurantelor, firmelor de catering ori din unităţi comerciale de vânzare cu amănuntul şi deşeuri similare provenite din unităţile de prelucrare a produselor alimentare;
4.broker – orice întreprindere/operator economic care se ocupă de valorificarea sau eliminarea deşeurilor în numele altor persoane, inclusiv brokerii care nu intră fizic în posesia deşeurilor;
5.cele mai bune tehnici disponibile – cele mai bune tehnici disponibile, definite la art. 3 lit. j) din Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale.
6.colectare – strângerea deşeurilor, inclusiv sortarea şi stocarea preliminară a deşeurilor în vederea transportării la o instalaţie de tratare;
7.colectare separată – colectarea în cadrul căreia un flux de deşeuri este păstrat separat în funcţie de tipul şi natura deşeurilor, cu scopul de a facilita tratarea specifică a acestora;
8.comerciant – orice întreprindere/operator economic care acţionează în nume propriu pentru cumpărarea şi pentru vânzarea ulterioară a deşeurilor, inclusiv acei comercianţi care nu intră fizic în posesia deşeurilor;
9.deşeu – orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul îl aruncă ori are intenţia sau obligaţia să îl arunce;
9^1deşeuri din construcţii şi desfiinţări – deşeurile corespunzătoare codurilor de deşeuri care sunt prevăzute la capitolul 17 din anexa la Decizia Comisiei 2014/955/UE, exclusiv deşeurile periculoase şi materialele geologice naturale în conformitate cu definiţia categoriei 17 05 04;
10.deţinător de deşeuri – producătorul deşeurilor sau persoana fizică ori juridică ce se află în posesia acestora;
11.deşeuri periculoase – orice deşeuri care prezintă una sau mai multe din proprietăţile periculoase prevăzute în anexa nr. 4 la lege;
12.eliminare – orice operaţiune care nu este o operaţiune de valorificare, chiar şi în cazul în care una dintre consecinţele secundare ale acesteia ar fi recuperarea de substanţe sau de energie.
13.evaluarea ciclului de viaţă – în legătură cu un produs, o evaluare a efectelor asupra mediului determinate de producţia, distribuţia, comercializarea şi utilizarea produsului, inclusiv valorificarea şi eliminarea acestuia, inclusiv utilizarea energiei şi materiilor prime şi producţia de deşeuri din oricare dintre activităţile menţionate;
14.gestionarea deşeurilor – colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv supervizarea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de un comerciant sau un broker;
15.pregătirea pentru reutilizare – operaţiunile de verificare, curăţare sau valorificare prin reparare, prin care produsele ori componentele produselor care au devenit deşeuri sunt pregătite pentru a fi reutilizate fără nicio altă operaţiune de pretratare;
16.prevenire – măsurile luate înainte ca o substanţă, un material sau un produs să devină deşeu, care reduc:
a)cantitatea de deşeuri, inclusiv prin reutilizarea produselor sau prelungirea duratei de viaţă a acestora;
b)impactul negativ al deşeurilor generate asupra mediului şi sănătăţii populaţiei; sau
c)conţinutul de substanţe nocive al materialelor şi produselor;
17.producător de deşeuri – orice persoană ale cărei activităţi generează deşeuri, producător de deşeuri sau orice persoană care efectuează operaţiuni de pretratare, amestecare ori de alt tip, care duc la modificarea naturii sau a compoziţiei acestor deşeuri;
18.reciclare – orice operaţiune de valorificare prin care deşeurile sunt transformate în produse, materiale sau substanţe pentru a-şi îndeplini funcţia iniţială ori pentru alte scopuri. Aceasta include retratarea materialelor organice, dar nu include valorificarea energetică şi conversia în vederea folosirii materialelor drept combustibil sau pentru operaţiunile de umplere;
19.regenerarea uleiurilor uzate – orice proces de reciclare prin care uleiurile de bază pot fi produse prin rafinarea uleiurilor uzate, în special prin îndepărtarea contaminanţilor, a produselor de oxidare şi a aditivilor conţinuţi de acestea;
20.reutilizare – orice operaţiune prin care produsele sau componentele care nu au devenit deşeuri sunt utilizate din nou în acelaşi scop pentru care au fost concepute;
21.tratare – operaţiunile de valorificare sau eliminare, inclusiv pregătirea prealabilă valorificării sau eliminării;
22.trasabilitate – caracteristica unui sistem de a permite regăsirea istoricului, a utilizării sau a localizării unui deşeu prin identificări înregistrate;
23.uleiuri uzate – toate uleiurile minerale sau lubrifianţii sintetici ori uleiurile industriale care au devenit improprii folosinţei pentru care au fost destinate iniţial, cum ar fi uleiurile utilizate de la motoarele cu combustie şi de la sistemele de transmisie, uleiurile lubrifiante, uleiurile pentru turbine şi cele pentru sistemele hidraulice;
24.valorificare – orice operaţiune care are drept rezultat principal faptul că deşeurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care ar fi fost utilizate într-un anumit scop sau faptul că deşeurile sunt pregătite pentru a putea servi scopului respectiv în întreprinderi ori în economie în general.
25.«plăteşti pentru cât arunci» – instrument economic care are drept scop creşterea ratei de reutilizare, reciclare şi reducerea cantităţii de deşeuri la depozitare prin stimularea colectării separate a deşeurilor.
Tagged